„Read between the lines” („Citeşte printre rânduri”) este titlul
simplu dar instigator al celei mai noi expoziţii de colaje semnată
Mirela Chirac. Dezvoltând un concept legat de căutarea continuă a
unui mesaj artistic în publicitatea de stradă, expoziţia reprezintă
modalitatea de expresie a artistei împotriva unei societăţi
dominate de valoarea supremă a secolelor XX-XXI: banul.
Expoziţia, un compus de imagini şi culori, de trimiteri şi
sugestii subtile, provoacă stimulii, raţiunea şi gândirea spre un
apel puternic de revenire la valori regăsite în fiecare dintre noi.
Lucrările relevă dorinţa de îndepărtare a privitorului de cotidian
şi de evadare într-un spaţiu lipsit de supunerea valorilor
materiale.
Toţi cei care doresc să admire colajele Mirelei sunt aşteptaţi
până pe 9 decembrie la Letters Bar, pe Calea Plevnei numărul
27.